Muntii Apuseni

MUNŢII APUSENI

Munţii Apuseni sînt constituiţi de fapt din două unităţi foarte diferite, Apusenii sudici şi Apusenii nordici, separaţi de o axa reprezentată prin valea Arieşului, prelungită cu valea Crişului Alb.
Apusenii sudici, numiţi şi munţii Metaliferi, sînt constituţii din formaţiuni eruptive bazaltice, mărturii ale unui fund oceanic de acum 120 milioane de ani, peste care s-au depus sedimente detritice: conglomerate, gresii, argile, dar şi calcare, ce dat peisajului nota specifică. Din anonimatul culmilor pleşuve create de celelalte roci, ţîşnesc ţancuri, gheburi şi masive izolate de calcar, cum sînt Piatra Graivii, Piatra Cetii, Pleaşa, care, văzute din şoseaua Turda-Alba Iulia, se reliefează pe cer ca nişte creneluri de cetate, sau cum este muntele Văleanu, bastion semeţ pe şoseaua Brad-Abrud, declarat monument al naturii.
În partea de est a munţilor Metaliferi calcarele se adună pentru a forma o masă omogenă, o creastă prelungă, munţii Trascău, fierăstruită de văi adînci ce taie chei impresionante, cum ar fi cheile Turzii, cheile Întregalde şi cheile Remeţi. Eşafodajul acesta de roci diverse este străpuns de formaţiuni vulcanice mai tinere plămădite în ultimii 7 milioane de ani şi care au format cîndva formaţii vulcanice complexe, unele conservate ca atare, dar altele doar ca resturi, coşurile prin care a urcat lava incandescentă, ce s-a consolidat şi care acum formează masive proeminente. Conurile vulcanice punctează plaiurile din jurul Bradului, iar de la Cetatea Deva se zăresc ca ziduri de fortăreaţă lanţul vulcanilor de la Săcărîmb. Ceva mai departe, bine zăvorită în inima munţilor, se află gigantica Detunata, orgă de tuburi de bazalt de peste 100 m înălţime. Odată cu lavele au venit din adînc o mare varietate de metale, între care regele aur a deţinut fruntea. Exploatat de daci, el a fost unul din mobilurile cuceririi acestei ţări de către romani. Muzeul aurului de la Brad adăposteşte cîteva din rarele nestemate ale subsolului acestor munţi, iar numeroasele mine în activitate arată că bogăţiile sînt departe de a se fi epuizat.
La nord de valea Arieşului se află Apusenii nordici, mai complicaţi, mai înalţi şi mai masivi. Ca să le intuim structura să punem mîna dreaptă pe masă cu palma în sus. Palma reprezintă nodul sistemului, munţii Gilău, de care se lipesc spre stingă (vest), munţii Bihor, continuaţi spre nord de munţii Vlădeasa. Din acest ghem masiv se desfac degetele, lanţuri de munţi îndreptate trei spre vest şi două spre nord: degetul mic-munţii Zărand, inelarul-munţii Codru-Moma, degetul mijlociu-munţii Pădurea Craiului, arălătorul-munţii Plopişului (muntele Sas), îndreptat spre NV şi degetul mare-munţii Meseş, îndreptaţi spre NE. Între aceste lanţuri sînt cuibărite bazine intramontane, largi şi îmbietoare, vechi vetre de locuire şi civilizaţie, numite în vechime “ţări": Ţara Zarandului, Ţara Beiuşului, Ţara Şimleului.
Alcătuirea munţilor ce compun Apusenii nordici este diferită, de unde şi relieful lor variat, munţii Gilău sînt o culme puternică orientată vest-est, masivă, alcătuită din roci vechi cristaline, cu vîrfuri ce depăşesc 1800 m. Culmile lor prezintă întinse suprafeţe orizontale de altitudine, cu păşuni nesfîrşite pe care poţi hoinări zile. Munţii Bihor, orientaţi transversal, adică nord-sud, au o alcătuire complexă. La sud domină un masiv cristalin înalt, Biharia, cu forme masive, greoaie şi cu cel mai înalt vîrf al Apusenilor. Cucurbăta, de 1849 m. La mijloc se întinde, la doar 1200 m altitudine, partea centrală a munţilor Bihor, o alternanţă de roci impermeabile cu calcare, îngemănate în întinse platouri, în care se insinuează văi ce taie chei sălbatice. Aici este lumea ciudată a apelor ce dispar brusc, adoptînd tainice căi subterane, pentru a reapare tot atît de miraculos în năvalnice izbucniri, croind pe parcursul subteran mirificele peşteri. Sus pe platouri se află gheţarul Scărişoara, impresionant aven ce adăposteşte un masiv de ghiaţă milenară, apoi Cetăţile Ponorului, îngemănare de gigantice doline legate pe dedesubt de un tumultuos rîu subteran, una din formaţiunile carstice majore ale Europei Aici se află şi terifiante avene, adînci de peste 100 m, ca cele din inextricabilul platou Lumea Pierdută. În cheile ce dau ocol platourilor se deschid alte peşteri cum sînt cele din cheile Ordîncuşii, din valea Gîrda Seacă, din valea Sighiştel, unde se află frumoasa peşteră Măgura şi altele multe aflate în sălbaticele chei ale Galbenei şi Someşul Cald. Între toate străluceşte însă bijuteria subterană care este peştera Urşilor de la Chişcău, devenită un mare obiectiv turistic amenajat splendid, pentru a primi zilnic sute de vizitatori.
La nord de munţii Bihor se ridică munţii Vlădeasa, un alt bastion înalt ce atinge 1800 m, constituit din formaţiuni eruptive dure ce le conferă masivitate, cu culmile retezate de platouri de altitudine, în văile tăiate profund şi împădurite sînt cuibărite albastrele ochiuri ale lacurilor de baraj de pe văile Iadului şi Someşului Cald.
Cele cinci degete ale culmilor vestice şi nordice nu excelează prin înălţime, rămînînd sub 1000 m, ceea ce le lipseşte de abrupturi spectaculoase. Farmecul lor rezidă în nesfîrşitele păduri de stejar şi fag, cu luminişuri încărcate de flori, cu luncile îmbietoare ale rîurilor pline de păstrăvi, la care se adaugă, în munţii Codru-Moma şi Pădurea Craiului, fascinanta lume a calcarelor. În Codru-Moma ele au generat un vast platou carstic. Platoul Vaşcău, cu sute de doline, unele din ele adăpostind lacuri pitoreşti. În Pădurea Craiului calcarele sînt ciuruite de peşteri între care demne de menţionat sînt peştera Vîntului, cu o reţea subterană de peste 30 km, cea mai mare peşteră din ţară, Încă neamenajată pentru vizitare, apoi marea peşteră Meziad, cunoscută fi vizitată încă din secolul trecut, şi surata ei mai mică, peştera de la Vadu Crişului, străbătută de un rîu subteran, ambele putînd fi vizitate.
Pentru cunoaşterea munţilor Metaliferi sugerăm o şedere de cîteva zile în frumosul oraş Alba Iulia (hoteluri excelente), de unde se poate pomi pe numeroase trasee. Din şoseaua ce duce de la Alba Iulia la Cluj-Napoca, se desfac spre vest, spre munţi, numeroase fosele forestiere ce duc la pitorescul lac de pe valea Ighiel, la cheile Întregalde, de unde se află o rezervaţie de floare de colţ (Leontopodium alpinum) la cea mai joasă altitudine, de doar 400 m (aici cabană), apoi de la Teiuş la cheile Remeţi (cabană), iar din Aiud la cheile Aiudului (camping) pînă la Remetea, cu spectaculoase masive de calcar. Dar cel mai extraordinar drum de altitudine este cel ce urcă din Aiud în comuna Remeţi şi merge pînă la Ponor, în lungul căruia se dezvăluie senzaţionale privelişti în care se îmbină plaiurile înflorate cu mai multe rînduri de masive calcaroase, albe şi verticale.
Pentru pătrunderea în inima Apusenilor ne stau la dispoziţie trei posibilităţi. Una este de la Deva la Brad (aici Muzeul aurului), de unde se trece pasul Vulcan, străjuit de impresionantul masiv de calcare cu acelaşi nume şi se coboară la Abrud şi Cîmpeni. Al doilea este cel de la Alba Iulia prin Zlatna (posibile derivaţii la pitoreştile Pietre ale Ampoiţei, monument al naturii, pe valea Feneşului şi la stîncile de la Valea Mică), la Abrud (pe o şosea laterală se ajunge la Bucium de unde urcă poteci marcante la masivul de bazalte de la Detunata) fi la Cîmpeni. Al treilea drum duce de la Turda pe valea Arieşului la Cîmpeni, pe parcurs fiind posibile mai multe derivaţii: la impunătoarele chei ale Turzii (cabană), la masivul calcaros Belioara, la peştera Unda lui Papară etc.
Odată ajunşi la Cîmpeni nu mai avem nici un drum pe valea Arieşului în sus. Urcînd pe un afluent al lui Arieşul Mic, trecem pe lîngă Dealul cu Melci, un recif de acum 70 milioane de ani, un conglomerat de mii de melci împietriţi, monument al naturii, apoi pe lîngă casa memorială a lui Avram Iancu, erou al luptei revoluţionare din 1848 şi putem urca la muntele Găina. Valea Arieşului în sus dezvăluie adevăratele valenţe ale Ţării Moţilor (acesta fiind numele dat bazinului superior al Arieşului), severe păduri de brad ce străjuiesc pajişti cu milioane de flori, printre care sînt aciuite minusculele căsuţe de lemn ale moţilor. Din axa pe care o constituie şoseaua se poate pătrunde prin cheile Ordîncuşii la gheţarul Scărişoara, iar prin valea Gîrda Seacă la numeroasele peşteri aflate tn jurul pitorescului cătun Casa de Piatră. Drumul pe Arieş tn sus trece apoi prin Gîrda (camping) fi Arieşeni (camping şi cabană), şi coboară în Ţara Beiuşului (în drum se poate urca la Groapa Ruginoasa, o rană roşie tăiată de torenţi pe mai bine de 100 m adîncime în trupul muntelui).
O şedere de dteva zile în Oraşul Dr. Petru Groza (hotel) permite vizitarea peşterii Urşilor, apoi a carstului din valea Sighiştel, cu numeroasele sale peşteri (este necesară o călăuză), precum şi urcuşul la Padiş (refugiu) de unde se pot vizita marile formaţiuni carstice de aici: Cetăţile Ponorului. Cetatea Rădesei, avenele din Lumea Pierdută, peştera Focul Viu etc. Mai la nord, de la Beiuş, se pot vizita marea peşteră Meziad şi se poate urca la staţiunea Stîna de Vale (hotel, camping, bază de tratament balnear), aşezată în mijlocul pădurii de brad, cu posibilităţi de practicare a sporturilor de iarnă. De aici coboară pe Valea Iadului un drum ce rămîne o neuitată aventură peisagistică cu chei adînci, cascade tumultuoase, un îmbietor lac de baraj.
Pe latura de nord a Apusenilor alte posibilităţi de vizitare oferă cabana Valea Drăganului, dar mai ales frumosul complex turistic Fîntînele, situat pe malurile lacului de baraj Beliş, de unde o şosea excelentă prilejuieşte un drum spre Cluj-Napoca, pe la Măritei, apoi pe la lacul Tarniţa, cu malurile severe fi pe la lacul de la Gilău (motel). În partea de est a munţilor Gilău o bună şosea duce la cabana de altitudine de la Băişoara, excelent loc de practicare a sporturilor de iarnă.

MARCIAN BLEAHU