BUCŞOIUL MIC

Ca să cunoaştem un colţişor din minunatul peisaj al Bucegilor — mai puţin ştiut — părăsim Poiana Bătrînilor situată sub poteca marcată cu triunghi roşu ce leagă poiana Pichetul Roşu de Buşteni, peste Munticel, unde am petrecut o noapte în cortul instalat lîngă apa cristalină a unui izvor, şi începem să urcăm pe o poteca nemarcată ce se anină printre brazii de la piciorul muntelui Bucşoiu Mic. Ne facem loc, cu greu, prin molidişul des, şi la o oră de mers poteca devine din ce în ce mai conturată şi uşor de observat. Urcuşul este anevoios, purtîndu-ne paşii peste blocuri mari de stîncă, pe brîneaguri cu iarbă, prin ganguri înguste săpate în roca dură. De aici creasta Bucşoiului Mic, cunoscută şi sub numele de creasta Balaurului, ne oferă privelişti de neuitat spre sud, firul văii Morarului ne desparte de creasta Morarului. Drumeţul, ce se încumetă să se avînte prin aceste locuri, poate admira Colţii Morarului ce, de departe, par uitaţi de neastîmpărul omului. Spre nord-vest privirea rătăceşte pe impunătoarea piramidă a Bucşoiului Mare de care ne desparte adînca vale a Bucşoiului. Spre est şerpuiesc culoarele văilor Prahova şi Timiş, dincolo de care se desfăşoară culmile Baiului, Gîrbovei şi Pietrei Mari. Pînă să ajungem în şaua Bucşoiului, au trecut 4—5 ore de la plecare, dar osteneala urcuşului ne este răsplătită din plin. Am admirat splendida floare de colţ. regina exilată în solitudini cuaternare. Spre vest zărim creasta fierăstruită a Pietrei Craiului.
Ne aflăm pe poteca marcată cu bandă roşie, îndreptîndu-ne spre sud, şi după o jumătate de oră de mers ajungem la 2507 m alt., în vîrful Omu, cel mai înalt punct al Bucegilor. Spre sud, dincolo de firul elegant al văii Cerbului, zărim muntele Coştila — paradis al alpiniştilor. Fiecare munte şi-a avut piscurile sale, care cu greu s-au lăsat cucerite, dar cea mai frumoasa izbîndă rămîne Fisura Albastră din peretele Coştilei. Puţini ştiu că Fisura Albastră a fost descoperită în 1945 şi ca să fie cucerită au trebuit şapte ani de încercări şi speranţe, 100 de zile în 44 de escalade, 23 de nopţi în perete, 300 de pitoane şi 300 m de coardă.
De aici, din vîrful Omu, peisajul este fascinant, iar dacă avem norocul de o după-amiaza senină, unapus de soare ne va picura în suflet imagini de neuitat. Dar, să oferim prilejul celor ce doresc să-şi găsească alinarea dorului de drumeţie să vadă toate acestea la faţa locului.

VÎLCELUL COCORA
A devenit o expresie de largă circulaţie între excursioniştii de «sîmbătă-duminică: «cunosc Bucegiul că propriul buzunar...» Organizaţi sau nu, în grupuri mai mari sau mai mici, ori solitari, cu ghizi sau fără, străbat în mare viteza potecile Bucegiului; din platou în Valea Ialomiţei, la Crucea Caraimanului, la Babele sau Omul, din cabană în cabană, urcă sau coboară cu telecabina, telefericul, telescaunul. Şi după două-trei ture rapide conchid superior: «cunosc Buceciul ca propriul buzunar». Expresie clară, probabil mulţi chiar crezînd în ea; vina unei asemenea idei greşite, dacă se poate numi numai vină, o poartă în egală măsură organizatorii acestor raiduri montane, cît şi ghizii conducători; programele de excursii, seci şi stereotipe, făcute din birou, prevăd deplasarea rapidă la cabană şi returul la gara, unde virtual excursia montană se sfîrşeşte. Cîteodată, pentru destrămarea schematismului se adaugă în program obiective care de fapt nu se mai vizitează, timpul fiind extrem de limitat; dar nu se poate spune că ele nu an fost prevăzute! Nu atît pentru a demonstra superficialitatea acestor programe, cît şi a expresiei ce bagă Bucegiul în buzunarul unora, ci pentru îndrăgostiţii ce calcă săptămînal muntele, rubrica noastră îşi propune prezentarea unui traseu mai puţin sau deloc cunoscut.
Scopul fiind mărturisit, să pornim la drum prin locuri pe care poate le-am ocolit pînă acum, descoperind o nouă faţă a Bucegiului, care... nu se află în buzunarul fiecăruia. Pentru început să plecăm fie din cabana Piatra Arsă, fie din cabana Peştera, pe drumul Cocorei, binecunoscută potecă marcată cu bandă albastră ce leagă platoul cu Valea Ialomiţei, purtînd de la începuturile drumeţiei în Bucegi, numele de «Drumul lui Butmăloiu». Traseul urmează de-a coasta culmile Lăptici şi Cocora, traversînd o succesiune de văi şi vîlcele cu toponimia destul de încărcată, rezultat al preluării din autor în autor a unor greşeli de cartografie în decursul timpului. Marcajul ne conduce pînă la întîlnirea cu Vîlcelul Cocorei, zonă uşor de recunoscut prin abundenta jnepenişului şi a stîncăriei ce marchează intrarea pe fir: începem sa urcăm pe firul Vîlcelului, de cele mai multe ori sec la sezonul de vară; stîncos, acoperit cu jnepeni, firul văii este marcat de puternica eroziune torenţială primăvara, fiind greu de parcurs din cauza cascadelor ce se formează oe micile săritori, ce nu pot fi ocolite; firul Vîlcelului se desfăşoară între Culmea Vîrfurilor Mari (stînga), cunoscută şi sub denumirea de Culmea Vărăriei şi Culmea Cocorei (piciorul sud-vestic). Strecurîndu-ne cu destulă greutate prin încîlceala jnepenilor ce îmbracă pereţii, urmăm nu o potecă de fapt, ci însăşi firul torentului ce ne poartă într-un permanent zig-zag. După 40-45 minute de la intrarea pe vîlcel scăpăm din strînsura pereţilor şi intram în limita păşunii alpine; în faţă, aparent închizînd complet valea, stîncăriile vîrfului Cocora etalează grupuri statuare ciudate, dăltuite în piatră, cu nimic mal prejos decît stîncile Babelor. Urmăm un hăţaş abia vizibil pe la baza peretelui de stîncă şi, depăşind o mică săritoare, urcăm în vîrful Cocora. O largă şi atotcuprinzătoare panoramă asupra Ialomiţei, Obîrşiei, peretelui Doamnele-Bătrîna cît şi asupra platoului Buceciului ne răsplăteşte efortul, iar dăltuirile cu forme ciudate întîlnite în stîncăriile Cocorei, Sărutul Babelor, Ciobanul, Străjerul ş.a. ne invită să le găsim noi semnificaţii şi asocieri simbolice, întregul traseu, plecînd din Peştera sau Piatra Arsă, nu durează mal mult de 3-4 ore, oferind cu generozitate ineditul unei zone puţin cunoscute din Bucegi.

Comuna Moieciu - Cabana Pestera

COMUNA MOIECIU - CABANA PEŞTERA

Comuna Moieciu (km 105 pe şoseaua Piteşti-Braşov - DN 73), şi în special satul Moieciu de Sus (8 km din Moieciu de Jos) au devenit o bază de plecare în numeroase excursii în masivul Bucegi. Un vechi drum care a sfidat vechile îngrădiri şi despărţiri forţate a românilor (satul Moieciu de Sus era înconjurat din trei părţi de vremelnica frontieră impusă nefiresc pe timpul stăpînirii Transilvaniei de imperiul austro-ungar) este cel al traseului ce îl prezentăm. Crescătorii de oi din satele brănene au sfidat opreliştile impuse, cîndva, şi, an de an, au mers cu turmele la păşunat pe pajiştile munţilor Bucegi. Vom porni pe acest drum care ne va răsplăti efortul prin frumuseţea peisajului. El a fost marcat în 1979 şi 1986 de studenţii Centrului universitar Braşov, împreună cu colegi din alte şase centre universitare din ţară, sub competenta îndrumare a unor încercaţi oameni ai muntelui - iniţiatorul acţiunii fiind Aristide Stavros.
Pornind din centrul satului Moieciu de Sus de-a lungul pitoreştii văi a Bîngăleasa, după 1 oră de mers părăsim satul şi după 800 m de la bariera satului, în dreptul unei rampe, se ramifică spre stînga drumul spre Poiana Guţanului. Urmăm acest traseu care urcă printr-o zonă defrişată şi bine conduşi de marcaj (triunghi roşu) ajungem în Poiana Guţanului unde se află o casă de vînătoare care nu ne poate găzdui. Aici întîlnim alte trasee turistice şi anume: Bran-Simon-Strunga - marcat cu bandă roşie şi spre valea Gaura - cu triunghi albastru. Conduşi de marcaj, urmăm poteca şi după 500-600 m, în dreptul stînei din Guţanu, lăsăm poteca spre Strunga şi ne abatem la stînga în urcuş, prin poiană; în scurt timp lăsăm spre stînga şi poteca spre valea Gaura şi după un alt urcuş ajungem la limita de sus a poienii. Urmăm, apoi, o alee printr-o pădure - la început de molid, apoi de jnepeni - şi bine călăuziţi de marcaj ieşim într-un vîlcel chiar sub colţii de piatră ai Bucegilor (vom avea grijă să nu părăsim poteca, mai ales în zona cu jnepeniş, pentru a nu fi obligaţi la străbaterea neplăcută a acestei păduri).
Urcăm, la început, pe vîlcel pînă sub perete, apoi, în urcuş, la stînga pînă pe o muchie înierbată; de aici facem ocol la dreapta şi un urcuş de-a coasta pînă în vîrful Culmei Strunga din Bucegi (denumirea locală vf. Ţapului - 2181 m), unde se afla vechea linie de frontieră. După un popas binemeritat, continuăm drumul spre est şi vom prinde un vîlcel firav care, în 15—20 minute, ne scoate în valea Doamnelor, care are, aproximativ, direcţia nord-sud. Urmăm în aval valea Doamnelor şi în scurt timp depăşim cascada şi ieşim în valea Ialomiţei la aproximativ 1 km amonte de hotelul Peştera, pe care l-am zărit încă de pe valea Doamnelor.
Marcajul traseului: triunghi roşu.
Durata parcursului: 6-7 ore.