VÎLCELUL COCORA
A devenit o expresie de largă circulaţie între excursioniştii de «sîmbătă-duminică: «cunosc Bucegiul că propriul buzunar...» Organizaţi sau nu, în grupuri mai mari sau mai mici, ori solitari, cu ghizi sau fără, străbat în mare viteza potecile Bucegiului; din platou în Valea Ialomiţei, la Crucea Caraimanului, la Babele sau Omul, din cabană în cabană, urcă sau coboară cu telecabina, telefericul, telescaunul. Şi după două-trei ture rapide conchid superior: «cunosc Buceciul ca propriul buzunar». Expresie clară, probabil mulţi chiar crezînd în ea; vina unei asemenea idei greşite, dacă se poate numi numai vină, o poartă în egală măsură organizatorii acestor raiduri montane, cît şi ghizii conducători; programele de excursii, seci şi stereotipe, făcute din birou, prevăd deplasarea rapidă la cabană şi returul la gara, unde virtual excursia montană se sfîrşeşte. Cîteodată, pentru destrămarea schematismului se adaugă în program obiective care de fapt nu se mai vizitează, timpul fiind extrem de limitat; dar nu se poate spune că ele nu an fost prevăzute! Nu atît pentru a demonstra superficialitatea acestor programe, cît şi a expresiei ce bagă Bucegiul în buzunarul unora, ci pentru îndrăgostiţii ce calcă săptămînal muntele, rubrica noastră îşi propune prezentarea unui traseu mai puţin sau deloc cunoscut.
Scopul fiind mărturisit, să pornim la drum prin locuri pe care poate le-am ocolit pînă acum, descoperind o nouă faţă a Bucegiului, care... nu se află în buzunarul fiecăruia. Pentru început să plecăm fie din cabana Piatra Arsă, fie din cabana Peştera, pe drumul Cocorei, binecunoscută potecă marcată cu bandă albastră ce leagă platoul cu Valea Ialomiţei, purtînd de la începuturile drumeţiei în Bucegi, numele de «Drumul lui Butmăloiu». Traseul urmează de-a coasta culmile Lăptici şi Cocora, traversînd o succesiune de văi şi vîlcele cu toponimia destul de încărcată, rezultat al preluării din autor în autor a unor greşeli de cartografie în decursul timpului. Marcajul ne conduce pînă la întîlnirea cu Vîlcelul Cocorei, zonă uşor de recunoscut prin abundenta jnepenişului şi a stîncăriei ce marchează intrarea pe fir: începem sa urcăm pe firul Vîlcelului, de cele mai multe ori sec la sezonul de vară; stîncos, acoperit cu jnepeni, firul văii este marcat de puternica eroziune torenţială primăvara, fiind greu de parcurs din cauza cascadelor ce se formează oe micile săritori, ce nu pot fi ocolite; firul Vîlcelului se desfăşoară între Culmea Vîrfurilor Mari (stînga), cunoscută şi sub denumirea de Culmea Vărăriei şi Culmea Cocorei (piciorul sud-vestic). Strecurîndu-ne cu destulă greutate prin încîlceala jnepenilor ce îmbracă pereţii, urmăm nu o potecă de fapt, ci însăşi firul torentului ce ne poartă într-un permanent zig-zag. După 40-45 minute de la intrarea pe vîlcel scăpăm din strînsura pereţilor şi intram în limita păşunii alpine; în faţă, aparent închizînd complet valea, stîncăriile vîrfului Cocora etalează grupuri statuare ciudate, dăltuite în piatră, cu nimic mal prejos decît stîncile Babelor. Urmăm un hăţaş abia vizibil pe la baza peretelui de stîncă şi, depăşind o mică săritoare, urcăm în vîrful Cocora. O largă şi atotcuprinzătoare panoramă asupra Ialomiţei, Obîrşiei, peretelui Doamnele-Bătrîna cît şi asupra platoului Buceciului ne răsplăteşte efortul, iar dăltuirile cu forme ciudate întîlnite în stîncăriile Cocorei, Sărutul Babelor, Ciobanul, Străjerul ş.a. ne invită să le găsim noi semnificaţii şi asocieri simbolice, întregul traseu, plecînd din Peştera sau Piatra Arsă, nu durează mal mult de 3-4 ore, oferind cu generozitate ineditul unei zone puţin cunoscute din Bucegi.
A devenit o expresie de largă circulaţie între excursioniştii de «sîmbătă-duminică: «cunosc Bucegiul că propriul buzunar...» Organizaţi sau nu, în grupuri mai mari sau mai mici, ori solitari, cu ghizi sau fără, străbat în mare viteza potecile Bucegiului; din platou în Valea Ialomiţei, la Crucea Caraimanului, la Babele sau Omul, din cabană în cabană, urcă sau coboară cu telecabina, telefericul, telescaunul. Şi după două-trei ture rapide conchid superior: «cunosc Buceciul ca propriul buzunar». Expresie clară, probabil mulţi chiar crezînd în ea; vina unei asemenea idei greşite, dacă se poate numi numai vină, o poartă în egală măsură organizatorii acestor raiduri montane, cît şi ghizii conducători; programele de excursii, seci şi stereotipe, făcute din birou, prevăd deplasarea rapidă la cabană şi returul la gara, unde virtual excursia montană se sfîrşeşte. Cîteodată, pentru destrămarea schematismului se adaugă în program obiective care de fapt nu se mai vizitează, timpul fiind extrem de limitat; dar nu se poate spune că ele nu an fost prevăzute! Nu atît pentru a demonstra superficialitatea acestor programe, cît şi a expresiei ce bagă Bucegiul în buzunarul unora, ci pentru îndrăgostiţii ce calcă săptămînal muntele, rubrica noastră îşi propune prezentarea unui traseu mai puţin sau deloc cunoscut.
Scopul fiind mărturisit, să pornim la drum prin locuri pe care poate le-am ocolit pînă acum, descoperind o nouă faţă a Bucegiului, care... nu se află în buzunarul fiecăruia. Pentru început să plecăm fie din cabana Piatra Arsă, fie din cabana Peştera, pe drumul Cocorei, binecunoscută potecă marcată cu bandă albastră ce leagă platoul cu Valea Ialomiţei, purtînd de la începuturile drumeţiei în Bucegi, numele de «Drumul lui Butmăloiu». Traseul urmează de-a coasta culmile Lăptici şi Cocora, traversînd o succesiune de văi şi vîlcele cu toponimia destul de încărcată, rezultat al preluării din autor în autor a unor greşeli de cartografie în decursul timpului. Marcajul ne conduce pînă la întîlnirea cu Vîlcelul Cocorei, zonă uşor de recunoscut prin abundenta jnepenişului şi a stîncăriei ce marchează intrarea pe fir: începem sa urcăm pe firul Vîlcelului, de cele mai multe ori sec la sezonul de vară; stîncos, acoperit cu jnepeni, firul văii este marcat de puternica eroziune torenţială primăvara, fiind greu de parcurs din cauza cascadelor ce se formează oe micile săritori, ce nu pot fi ocolite; firul Vîlcelului se desfăşoară între Culmea Vîrfurilor Mari (stînga), cunoscută şi sub denumirea de Culmea Vărăriei şi Culmea Cocorei (piciorul sud-vestic). Strecurîndu-ne cu destulă greutate prin încîlceala jnepenilor ce îmbracă pereţii, urmăm nu o potecă de fapt, ci însăşi firul torentului ce ne poartă într-un permanent zig-zag. După 40-45 minute de la intrarea pe vîlcel scăpăm din strînsura pereţilor şi intram în limita păşunii alpine; în faţă, aparent închizînd complet valea, stîncăriile vîrfului Cocora etalează grupuri statuare ciudate, dăltuite în piatră, cu nimic mal prejos decît stîncile Babelor. Urmăm un hăţaş abia vizibil pe la baza peretelui de stîncă şi, depăşind o mică săritoare, urcăm în vîrful Cocora. O largă şi atotcuprinzătoare panoramă asupra Ialomiţei, Obîrşiei, peretelui Doamnele-Bătrîna cît şi asupra platoului Buceciului ne răsplăteşte efortul, iar dăltuirile cu forme ciudate întîlnite în stîncăriile Cocorei, Sărutul Babelor, Ciobanul, Străjerul ş.a. ne invită să le găsim noi semnificaţii şi asocieri simbolice, întregul traseu, plecînd din Peştera sau Piatra Arsă, nu durează mal mult de 3-4 ore, oferind cu generozitate ineditul unei zone puţin cunoscute din Bucegi.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu