Vorbe de duh

"Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie"
Parintele Arsenie Boca

"Răul să-l scrii pe apă "

Dacă te ajut pe tine mă ajut pe mine











vineri, 16 aprilie 2010

Durau - Ceahlau

Tarife şi taxe
Taxe percepute de Serviciul Salvamont
Taxa pentru ca un salvamontist să însoţească grupurile este de 10 lei, de persoană, pentru traseele de agrement, de 15 lei pentru traseele de dificultate medie şi de 30 de lei pentru traseele de dificultate mare sau unde trebuie folosite materiale tehnice speciale.
Taxele pentru ajutorul de salvare pentru traseele închise temporar şi transportul la prima unitate spitalicească este de 10 lei, la care se adaugă cheltuielile efectuate de echipa de salvare.
Taxele pentru prestarea de servicii şi asistenţă tehnică de specialitate sunt între 40 şi 60 de lei (acţiunile la care participă până la doi salvamontişti), respectiv între 150 şi 250 lei când participă patru sau mai mulţi salvamontişti.
Taxa de autorizarea de concursuri, demonstraţii, acţiuni de marcaj este de la 50 lei la 70 lei.

Taxe percepute de Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău
Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău percepe aceste taxe la intrarea şi în interiorul zonei protejate a Masivului Ceahlău:
• 5 lei pentru adulţi;
• 2 lei pentru copii, pensionari sau studenţi;
• 10 lei ziua de campare cu cortul.
Taxe pentru animalele care traversează parcul:
• 2 lei pentru capul de ovină;
• 3,5 lei pentru bovine şi cabaline.
Amenzi pentru contravenienţi
La capitolul amenzi pe care Direcţia de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău poate da amenzi pentru contravenţiile turiştilor care nu respectă regulamentul Parcului:
• între 80 şi 150 de lei persoanele fizice şi între 150 şi 250 de lei persoanele juridice care pătrund în Parcul Naţional Ceahlău fără achitarea taxei de intrare, care poluează fonic, care aruncă deşeuri în zonele neautorizate sau care campează în alte locaţii decât zonele de campare;
• între 120 şi 300 de lei se dau pentru pătrunderea persoanelor şi mijloacelor de transport pe trasee şi în zonele unde accesul este interzis; aprinderea focului şi arderea vegetaţiei ierboase şi lemnoase; organizarea de concursuri, demonstraţii, acţiuni de marcaj, amenajări sau alte acţiuni fără aprobare; pătrunderea fără aprobare, cu mijloace motorizate, pe drumurile forestiere din perimetrul parcului; pătrunderea fără aprobare şi fără personal însoţitor în zonele de interes ştiinţific; părăsirea potecii turistice şi/sau a rutelor marcate.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se face de către personalul Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional "Ceahlău". În cazul în care contravenientul este depistat încălcând aceste reguli, acesta poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Traseu turistic 1


Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura Lutu Roşu - Răchitiş - Piatra cu Apă - Detunate - Cabana Dochia.
Traseu turistic 2


Cabana Izvorul Muntelui - Stânca Dochiei - Santinela - Jgheabul cu Hotar - Cabana Dochia.
Traseu turistic 3


Cabana Izvorul Muntelui - Poiana Maicilor - Clăile lui Miron - Ocolaşul Mic - Cabana Dochia.
Traseu turistic 4


Staţiunea Durău - Cabana Fântânele - Piatra Lată - Panaghia - sub Vârful Toaca - Cabana Dochia.
Traseu turistic 5


Staţiunea Durău - Poiana Viezuri - Cascada Duruitoarea - Poiana Săiuşului - Cabana Dochia.
Traseu turistic 6


Satul Neagra - Piciorul Negrei - Poiana Văratec - Poiana Maicilor - Ocolaşul Mic - Cabana Dochia.
Traseu turistic 7


Comuna Bicazul Ardelean - Telec - Curmătura Scaune - Jgheabul lui Vodă - Cabana Dochia.

Niciun comentariu: